Business

Cum procedez în cazul în care aparatul de marcat s-a defectat?

Potrivit art. 1, alin. (8) din OUG 28/1999:

În cazul defectării aparatelor de marcat electronice fiscale, până la repunerea în funcţiune a acestora, operatorii economici utilizatori sunt obligaţi:

–  să înregistreze într-un registru special, întocmit în acest sens, toate operaţiunile efectuate,

să emită chitanţe, în condiţiile legii, pentru respectivele operaţiuni și

să emită facturi, la cererea clientului.

Obligaţia privind înregistrarea operaţiunilor efectuate într-un registru special nu se aplică operatorilor economici care desfăşoară activitatea de transport în regim de taxi, precum şi celor care utilizează pentru înregistrarea veniturilor aparate de marcat electronice care sunt integrate în echipamente nesupravegheate.

Operatorii economici utilizatori, potrivit alin 8^1, au obligaţia:

  • să notifice imediat distribuitorul autorizat sau unitatea de service acreditată, astfel încât utilizatorul să poată să facă dovada comunicării notificării la distribuitorul autorizat sau unitatea de service acreditată, în faţa organelor de control.

La momentul comercializării aparatului de marcat electronic fiscal sau ulterior, părţile contractante stabilesc modul în care operatorul economic notifică distribuitorul autorizat sau unitatea de service acreditată în cazul defectării aparatului de marcat electronic fiscal. Notificarea efectuată în alt mod decât cel stabilit de părţile contractante nu este valabilă.

Conform art. 1, alin. (9) din aceeași ordonanță, se interzice operatorilor economici care, potrivit legii, au obligaţia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi de a emite bonuri fiscale cu acestea, să înmâneze clienţilor documente care atestă plata contravalorii bunurilor achiziţionate sau serviciilor prestate, altele decât bonurile fiscale, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (8).

Acest conținut a fost creat de către fiscal-update.ro.

CONTACT US:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *