Stiri

Precizari publicate de ANAF cu privire la actualizarea CAEN Rev.3

A. Contribuabilii care, potrivit legii, au obligația înscrierii mențiunilor în registrul comerțului:

  • Actualizează codul CAEN al obiectului de activitate potrivit prevederilor OMJ nr. 2938/C/2024.
  • În conformitate cu prevederile art.89 alin.(1) din Codul de procedură fiscală, modificările intervenite în datele declarate inițial de persoanele fizice, juridice sau de alte entități care se înregistrează potrivit legii speciale la registrul comerțului se fac potrivit dispozițiilor legii speciale. Ca urmare, această categorie de contribuabili are obligația să declare actualizarea codului CAEN al obiectului de activitate numai la registrul comerțului.
  • Informațiile privind înregistrarea/mențiunile ulterioare înregistrării efectuate în registrul comerțului sunt transmise Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pe bază de protocol, de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (www.onrc.ro/).

B. Contribuabilii care, potrivit legii, nu au obligația înregistrării în registrul comerțului

  • Declarația de mențiuni se depune, potrivit art.88 alin.(1) din Codul de procedură fiscală, în termen de 15 zile de la data modificării acestui cod în documentele care autorizează desfășurarea activității.
  • În cazul contribuabililor care nu au înscris codul CAEN al obiectului de activitate în documentele care autorizează activitatea, codul CAEN actualizat va fi declarat cu ocazia depunerii unei declarații de mențiuni la organul fiscal competent.

Acest conținut a fost creat de către fiscal-update.ro.

CONTACT-US:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *